Scrisoare E(ve)i

Îmi amintesc ce am trăit și mă gândesc la tine. Îmi amintesc ce bine a fost și ce plănuiam să construim împreună. Orice loc mi te aduce în gând, fiecare melodie specială pentru mine am legat-o de tine, iar acum trebuie să renunț la ea ca să nu mă doară. M-ai făcut mai bun, m-ai făcut fericit, dar aș renunța la a fi trăit toată fericirea aia de s-ar putea să nu mai simt ceea ce simt acum. Mi-e dor și nu mi-e bine fără tine, mi-e greu, tremur și te visez. Nopțile au amintiri… „Noi”, însă, și-a căpătat locul binemeritat în trecut și va rămâne acolo. Nu va fi chiar ușor un timp, însă vom învăța, iubita mea ce-ai fost odată, să zidim temelii prin alt „noi”, mai bun și mai solid decât cele de dinainte. Și nu vom mai comite, voit, gafe precum cele comise. Vom zâmbi din nou, vom iubi din nou, vom desena alte amintiri. Vom fi fericiți. Sau nu. Dar nu ne putem refuza dreptul de a mai încerca să fim. De ne vom întâlni, vom fi puțin mai mult ca doi străini. Știu, dur. Nu te întrista! Ne-am iubit!

Toate-au fost la timpul lor

Și mi-am zis  că nu-i ușor

Să pictez un colț de cer

Când tot a fost ieri.

 

Flori de dor la geamul meu

Luna cântă valsul tău.

 

Dulce Evă, rămâi în amintire și fii iubită(de alții)!