Bună seara, iubite!

Am vrut să-i spun „îmi pasă”, dar am decis că mai bine-i arăt.

Apoi am plecat.

Și m-am întors când am fost convinsă că e mult prea târziu, că există în viața lui legături cărora nu le-ar da „undo”, căci ar face rău acelor (puține) persoane pentru care ar plăti oricând cu viața lui. M-am întors când am știut că e bine, fericit, împlinit. Am plecat ca să poată ajunge aici. (Sau așa îmi place să cred)

M-am întors când nu mi-a mai fost frică de mine și egoismul meu. M-am întors, dar mă întreb dacă…

Mă întreb dacă a fost cel mai bun mod de a arăta că-mi pasă. Dacă i-ar fi fost (și mai) bine dacă nu plecam. Dacă sunt în măsură să iau astfel de decizii. Dacă într-adevăr fac bine atunci când consider că asta e ceea ce fac. Mă întreb dacă aș fi devenit bună și dacă el ar fi putut rămane bun și lângă mine. Mă întreb dacă, dorindu-i binele, de fapt, i-am trădat încrederea căci nu am crezut în el. Mă întreb dacă am greșit și mă tem de răspuns, așa că nu mi-l spune.”După ani și ani mă voi întoarce, după ani și ani sigur voi veni” – asta fredonam în ceea ce eu știam că va fi ultima noastră noapte. Astăzi, după ani și ani, m-am întors, întrebându-mă dacă am greșit și temându-mă de răspuns. Bună seara, iubite! 🙂

Anunțuri
Publicat în Reacții | Lasă un comentariu

Apropiați cardul – dacă îl aveți!

card-activ-ratb-metrouRATB a rămas fără carduri. Nu-i o glumă.

În București, de aproape o lună, dacă nu ai card RATB, nici nu poți achiziționa unul. RATB a rămas fără carduri de aproximativ o lună, din cauza întârzierii licitației pentru cumpărarea acestora. Așadar, vrei, nu vrei, dacă nu ai deja un card reîncărcabil sau un abonament, circuli fără bilet, pentru că niciun punct RATB nu mai are carduri disponibile.

În timp ce doamnele de la punctele de reîncărcare oferă diverse „soluții” (neortodoxe), oficialii RATB nu comentează situația.

Între timp, aceiași controlori „serioși”, „diplomați”, „educați” „își fac” datoria.

Publicat în Reacții | Lasă un comentariu

Norman și Emma Steel

sleeping_9

EPILOG: „Ți-aș spune că, într-un fel ciudat tare, am ajuns să te iubesc.”

Și au adormit cu zâmbetul pe buze și cele mai frumoase vise. Ambii.

Totul a pornit de la nenorocitul ăla de coșmar al Emmei, în care se făcea că Norman își pierde viața și ea rămâne, din nou, cu nimeni drag în preajmă. Să fi venit acest coșmar de la faptul că Norman urma să plece din țară pentru 3 săptămâni? Să fi venit din cauza vaccinului ăluia recomandat pe care, însă, Norman nu-l putea face? Să fi venit din nesiguranță? Cert e că a venit și gândul ăsta a fost principalul răspunzător pentru întoarcerea Emmei la el. Și de atunci a fost bine. Până în cea care trebuia să fie ultima noapte înainte de plecarea lui Norman, dar și a ei, căci și ea urma să plece. O seară frumoasă, cu ninsoare aproape ca-n povești, o stradă liniștită și casa lui Norman care devine o veritabilă cabană iarna. Vin fiert și un episod dintr-un serial nou pe care l-au urmărit împreună. Masaj și îmbrățișări. O atmosferă relaxantă, caldă și naturală – știi, naturalețea aia ce există între doi oameni din momentul în care niciunul nu se mai străduiește să impresioneze sau să se comporte într-un anumit fel; naturalețea aia care-i lasă pe amândoi să se simtă bine unul cu celălalt fiind dezbrăcați de toate.  Și din asta vine și căldura. Și relaxarea. Numai că, înainte de culcare, Emma a adus în discuție coșmarul și l-a întrebat pe Norman dacă, în caz că ar ști sigur că asta se va întâmpla, ar avea ceva să-i spună.

– N., ce mi-ai spune dacă ai ști că vei muri și că asta-i ultima oară când ne vedem?

– Ce-ntrebare-i asta? răspunse, adormit, Norman.

– Una ipotetică. Nu te speria, te rog, dar sunt foarte serioasă.

– Nu știu, mă. E o discuție tâmpită… Nu se va întâmpla asta.

– Cum poți să știi? Totuși, presupune că s-ar întâmpla. Ce mi-ai spune? Ce sfaturi mi-ai da?

– Băi, ia gata cu astea, că deja mă enervezi, izbucni hotărât Norman.

INTERLUDIU: Știi cât de amuzant e să privești doi oameni dormind?

Tristă, speriată și, mai ales  simțindu-se acoperită de o mare neimportanță din partea lui –  pe de-o parte ea pentru el (pentru că altfel, se gândea ea, i-ar fi răspuns simplu și rapid „ți-as spune că mi-ești dragă” sau măcar „ți-aș spune că te apreciez” sau „mulțumesc”, neștiind că Norman și-a impus, în urma unor relații terminate mai puțin plăcut, să nu mai spună, ori să simtă asta niciodată), iar, pe de altă parte, lipsa de importanță pe care o acorda Norman discuției deschise (o discuție foarte rațională și serioasă, din punctul ei de vedere) –  așa i-a întors Emma spatele, în timp ce din ochi i se scurgeau câteva lacrimi. Dar, mândră din fire cum e ea, a refuzat să-i dea de bănuit asta lui Norman (de fapt, de aceea s-a și întors, să nu fie simțită cum plânge). Norman n-a observat – sau poate că a observat și de aceea s-a întors după un timp către ea și a cuprins-o în brațe. Ea se prefăcea că doarme și rămânea în aceeași poziție, în ciuda încercării lui Norman de a o aduce mai aproape de el. În mod evident că și-a dat seama și el de asta și, în mod evident prin firea lui apropiată de a ei la astfel de momente, i-a întors și el spatele.

Însă nu a trecut un minut și Emma s-a întors spre el și l-a îmbrățișat tare. Tot ce-i trecea prin cap era să-l sărute și să-i spună, ca răspuns la a ei întrebare, „Ți-aș spune că, într-un fel ciudat tare, am ajuns să te iubesc. ” Dar i-a fost frică, atât de a admite asta, cât și de reacția lui (sau, mai bine zis, lipsa unei reacții reciproce). Așa că s-a rezumat la un „Îmi va fi tare dor de tine” cald și tremurat. El i-a luat mâna în mâna sa și au adormit cu zâmbetele pe buze. Peste ceva timp, când deja adormiseră, Norman s-a întors către ea și a sărutat-o pe frunte. Nu știu dacă și-a dat seama că a făcut asta, dar mă gândesc că ăsta trebuie să fie felul lui de a răspunde întrebarea Emmei. Păcat de fătucă… dormea și nu a simțit, așa că nu va ști niciodată.

Dimineața i-a găsit îmbrățișați ciudat, cu ea la pieptul lui și fețele sclipind de la razele soarelui care îi învăluiau. Cu toate acestea, Norman simțea frig de undeva. Ușor, pentru a nu o trezi pe Emma, s-a acoperit mai bine și a acoperit-o și pe ea. Așa a observat că ea era mult mai rece decât el și a strâns-o mai aproape de el pentru a o încălzi. Emma n-a avut nicio reacție. Și tot rece era. A privit-o.

– Mă, ce ești așa rece? Vino aici!

Emma nimic.

– Emma, e dimineață, somnoroaso! i-a zis pe un ton jucăuș.

Emma nimic.

– Alo! Emma!

Moment în care a realizat că Emma nu respiră. S-a ridicat brusc, a descoperit-o, i-a luat pulsul și a cuprins-o în brațe în hohote de plâns amestecate cu strigăte de disperare. N-avea vecini prea mulți – așa că nu l-a auzit nimeni. A sunat la salvare. După 5 minute de așteptare cu o Emma tăcută (și moartă) în brațe, a început să caute agitat cheile de la mașină, în timpul ăsta vorbind de unul singur. După ce s-a încălțat, a luat-o pe Emma pe sus și a băgat-o în mașină. A ajuns la spital în pijamale și bocanci și tot ce avea în suflet era o imensă tristețe. Nicicând nu se gândise că poate simți așa ceva pentru Emma. Mereu i-a zis că îi e dragă, dar nimic mai mult. Acum, se simța de parcă cerul îi picase în cap. Nu putea să-și imagineze că visul Emmei se îndeplinește în felul ăsta și că el nu a fost în stare să îi spună ceva frumos (și real) ca ultime cuvinte. Se simțea din nou ca fiind omul care rănește pe toată lumea. Își dorea ca Emma să nu-l fi întâlnit niciodată. Era o fată bună. Nu merita să fie rănită, ci iubită.

Dar stop. Doctorul a ieșit din sala în care o duseseră pe Emma. Norman i s-a dus imediat în întâmpinare.

– Domnule Steel, sunteți bine? îl întreabă doctorul îngrijorat și cu o mână deja la tâmpla lui pentru a-i inspecta vena ce părea că izbucnește.

– Doctore, zi-mi că e bine! Zi-mi că va … zi-mi că va mai fi lângă mine! Îl bruscă Norman agitat și cu lacrimi în ochi.

– Domnule Steel… nu pot. Nu am putut…

– Ce nu poți, mă? Ce nu ai putut? Îl înghiontește Norman, trăgându-l de halat așa de tare încât aproape îi căzură ochelarii.

Câțiva asistenți mai tineri și un agent de pază au intervenit imediat, însă, între cei doi.

– Domnule Steel, soția dumneavoastră a suferit un stop cardio-respirator. Am încercat tot ce am putut… Dar a trecut prea mult timp. Îmi pare, sincer, rău. Condoleanțe.

– Nu era… Se pregătea să zică „soția mea”, însă și-a dat seama că nu avea niciun rost.

Spășit, s-a prăbușit exact lângă peretele pe care-l sprijinise de când o duseseră pe Emma în sală. Fără lacrimi, fără vreo expresie pe chip, cu privirea în gol și gândurile blocate, Norman auzea doar vocea Emmei: „N., ce mi-ai spune dacă ai ști că vei muri și că asta-i ultima oară când ne vedem? ”

Publicat în Reacții | Lasă un comentariu

Cât zarea-i plină de albastru, cât lumea-i plină de vedenii

Ulciorul
Versuri: Eusebiu Camilar

1. Ramai sa mai ciocnim o cupa
La hanul vechi de pe coclauri.
Caci pentru vin si pentru tine
Mai am in san trei pumni de aur.

2. Ramai sa ne-omoram tristetea
Si setea fara de-alinare.
Cu vinul negru de la hanul
Din valea umbrelor fugare.

3. Stii tu, frumoaso, ca ulciorul
Din care bei infrigurata,
E faurit din taina sfanta
Din taina unui trup de fata.

4. L-a faurit candva olarul
Cel inspirat de duhul rau,
Din taina unui trup de fata
Frumos si cald ca trupul tau.

5. Inmiresmeaza-te, frumoaso
Ca pe-un altar cu mirodenii.
Cat zarea-i plina de albastru
Cat lumea-i plina de vedenii.

6. Atat cat drumurile lumii
Mai au pe margini bucurii,
Caci maine in zadar vei bate
La porti de suflete pustii.

7. Iubeste-ma acum, caci anii
De nazuinti vor pune frauri.
Si zilele vietii noastre
Se scurg ca undele pe rauri.

8. Si trupul tau care mi-e astazi
Cel mai dorit dintre limanuri,
Va fi un biet ulcior din care
Vor bea drumetii pe la hanuri.

9. Ramai sa ne-omoram tristetea
Si setea fara de-alinare
Cu vinul negru de la hanul
Din valea umbrelor fugare.

Publicat în Momente și scene | Lasă un comentariu

Unde se duc norii

Iubesc albastrul cerului. Iubesc chiar şi griul lui. Iubesc munţii şi marea. Iubesc păsările în zbor. Iubesc ceaiul şi ploaia de vară.

Autocar, 18:00, Pitesti-Bucuresti, loc 21. „Trei într-o barcă”, hanoracul călduros şi ceaiul de lămâie.
Geam curat şi muzică în surdină. Apus.
Poveşti pe cer. Forme, scene şi culori. Vai, ce minunat e spectacolul! Aş petrece o veşnicie privind cerul şi nu m-aş sătura.
Bucureşti, 19:20.
Nu vedem cu toţii aceiaşi nori. Şi mai bine că nu-i aşa. Unde se duc norii când se duc? De ce unii rămân în ochi pentru totdeauna?

Publicat în Reacții | Lasă un comentariu

lOWNliness

forbes.com

Câtă greață îmi provoacă acele persoane ajunse la o vârstă considerabilă (să zicem un 34-35ani) care încă locuiesc cu părinții lor, care nu știu să completeze un CV și nici nu au ce anume să treacă în el la secțiunea de experiență profesională. Și, de cele mai multe ori, au nenumărați „prieteni”. Și, de cele mai multe ori, potrivit trendurilor, se îmbracă foarte bine. Și ies în oraș. Pe banii părinților. Și merg la mare, la munte și piscine de fițe. Pe aceiași bani.

Și mai cred că li se cuvine totul, iar în fața lor nu trebuie să comentezi. Și se declară „liberi”.

Și, totuși,…. ei sunt cei mai singuri și cei mai încătușați. 🙂

Publicat în Reacții | Etichetat , , , , | Lasă un comentariu

Paşi pentru a atinge. Fericirea.

1.Asigura-te, in permanenta, prin orice mijloace, ca stii unde si cu cine se afla, chiar daca el nu-ti spune atunci cand il intrebi – oricand i se poate intampla ceva; e bine sa fii precauta (chiar si in raport cu blonda aia care-i da tarcoale)

2. Instiinteaza-l de faptul ca unii din prietenii lui nu-ti plac si interzice-i vehement sa se mai vada cu ei – o sa aprecieze hotararea si sinceritatea ta; cand vine vorba de prieteni, chiar isi doresc ca partenera sa puna piciorul in prag.

3. Pretinde-i atentie manifestata prin sms-uri si telefoane macar la fiecare jumatate de ora, cand nu sunteti impreuna si supara-te daca nu e prompt in a-ti raspunde la un mesaj. – arata-i ca tu te gandesti mereu la el.

4. Nu i te darui fizic mai mult de o data pe luna, chiar daca ar vrea – va avea impresia ca e ceva in neregula cu tine, daca faci contrariul.

5. Petrece-ti cat mai mult timp in casa, trebaluind sau prefacandu-te ca ai facut asta, gateste cu mai mult ulei decat necesar, las-o mai moale cu ingrijitul personal(manichiura, pedichiura, ten, sport, par, spa etc) – isi va da seama ca are langa el o femeie de casa.

Disclaimer:
Daca, in mod normal, nu faci aceste lucruri, felicitari! Cel mai probabil suferi de o boala numita „incredere in el” si esti o femeie normala si sanatoasa psihic.

Daca, in mod normal, faci aceste lucruri, atunci nu te (mai) plange ca nu vede ca „tii” la el sau ca-l iubesti si ca primesti exact ceea ce meriti. O p***. 😀
Hai, pa, ca prea m-am saturat de atentie!

Publicat în Reacții | Lasă un comentariu